Stațiile de intoxicare utilizate pentru combaterea șobolanilor nu sunt periculoase pentru oameni sau animale de companie
Combaterea șobolanilor este o provocare serioasă, mai ales în mediul urban dens precum Bucureștiul. Una dintre cele mai eficiente soluții pentru controlul acestor dăunători o reprezintă stațiile de intoxicare. Pentru deratizarea în spatiile exterioare se utilizează stații din plastic rezistent (PVC), concepute pentru a proteja raticidul din interior de condițiile meteorologice nefavorabile.
Interiorul acestor stații de intoxicare din PVC este proiectat inteligent pentru a atrage șobolanii. Cutia este prevăzută cu o tijă metalică pe care se plasează raticidul sub formă de pliculețe sigilate. Raticidul este bine fixat pe această tijă, astfel încât să nu fie deranjat sau împrăștiat. De asemenea, stația include un sistem labirintic de acces, adică o serie de intrări și coridoare înguste care îi obligă pe șobolani să urmeze un traseu specific înainte de a ajunge la momeală. Acest design este conceput pentru a imita spațiile înguste și sigure în care șobolanii se simt confortabil, dar și pentru a proteja raticidul de intemperii și pentru a împiedica alte animale sau copiii să ajungă accidental la substanța toxică.
Momeala este impregnată cu arome atrăgătoare pentru șobolani, dar conține și o componentă repelentă de gust – bitrex (cea mai amară substanță cunoscută) – pe care șobolanii nu o simt, pentru a împiedica accesul accidental al altor animale la respectivul raticid.
Șobolanii sunt atrași de mirosul momelii și, odată ce intră în stație, vor consuma din pliculețele de raticid care contin substanțe chimice anticoagulante, precum bromadiolona sau difenacum, care perturbă capacitatea organismului de a coagula sângele. Acest lucru provoacă o hemoragie internă lentă, ceea ce face ca șobolanii să slăbească treptat și să moară din cauza pierderilor masive de sânge. Substanțele anticoagulante din raticid au un efect întârziat, iar procesul durează câteva zile, ceea ce înseamnă că șobolanii nu asociază stațiile cu pericolul imediat. Aceștia continuă să consume otrava fără suspiciuni, eliminând astfel rapid o întreagă colonie.
După ingerarea raticidului, șobolanii își caută un loc sigur pentru a-și găsi sfârșitul, de obicei locul în care își au cuibul, deci nu vom găsi cadavre de șobolani în stațiile de intoxicare. Acest aspect face ca procesul să fie mult mai igienic și mai ușor de gestionat.
Astfel, vă încurajăm să nu îndepărtați stațiile de intoxicare amplasate în jurul blocurilor de locuințe. Aceste cutii nu sunt periculoase pentru oameni sau animale de companie, fiind concepute special pentru a preveni accesul accidental. De asemenea, ele nu conțin cadavre de șobolani, ci doar raticid care ajută la controlul populației de dăunători. Șobolanii părăsesc capcana după ce consumă otrava, iar stațiile contribuie la menținerea unui mediu mai curat și sigur în Bucuresti.