|

Ep.28 Disting șobolanii mâncarea otrăvită?

Cu siguranța ești curios sau macar te va amuza întrebarea la care răspundem astăzi în seria “Mit sau realitate”: Disting șobolanii mâncarea otrăvită? Este o informație cel puțin interesantă pe care am gasit-o pe internet, iar dacă vrei să afli răspunsul, te invitam sa îl urmăresti pe dl. Alexandru Vladimirescu, doctor în biologie și șeful laboratorului de entomologie medicală la Institutul Cantacuzino.

Tu ce curiozitate ai? Scrie-ne in comentarii și noi întrebam specialistul pentru tine!

Transcrierea interviului

Dezbatem astăzi cu specialistul nostru, miturile transmise de dumneavoastră pe pagina noastră de Facebook, INFODDD. Primul mit sună cam așa: șobolanii pot distinge mâncarea otrăvită de cea obișnuită. Domnule Vladimirescu, este un mit sau este o realitate?

Și da și nu, așa cum am mai spus și altă dată, da, lucrurile stau în felul următor: există așa numitul „hungry smell”care înseamnă în clipa în care un membru al comunității șobolănești găsește ceva bun de mâncare, transmite lucrul ăsta și prin mediul olfactiv, adică prin miros și celorlalți, și ceilalți vin după acest miros și sigur consumă și același aliment pe care a fost sau mă rog, hrană pe care a găsit-o șobolanul alfa, dar, pe de altă parte, există cazuri în care alimentele pe care noi le folosim pentru a omorî șobolanii, să aibă un anume miros, atunci, când găsesc un aliment care a fost atins de mâna omului sau are un alt miros decât ar trebui să aibă, ei îl evită.

Contează ce tip de otravă folosim pentru ca ei să-și dea sau să nu-și dea seama că acea mâncare a fost otrăvită?

Da uneori contează foarte mult acest aspect și de aceea se fac cercetări în zona asta pentru a crea substanțe care să aibă cât mai puțin un miros evident pentru șobolani, în așa fel încât să îi păcălească, și sigur, în final să își facă efectul.

Similar Posts