|

Ep.7 Ne ajută uleiurile esențiale și usturoiul să ținem căpușele la distanță?

Cu siguranța ești curios sau macar te va amuza întrebarea la care răspundem astăzi in seria “Mit sau realitate”: Ne ajută uleiurile esențiale și usturoiul să ținem căpușele la distanță? Este o informatie cel puțin interesantă pe care am gasit-o pe internet, iar dacă vrei să afli răspunsul, te invitam sa îl urmăresti pe dl. Alexandru Vladimirescu, doctor în biologie și șeful laboratorului de entomologie medicala la Institutul Cantacuzino.

Tu ce curiozitate ai? Scrie-ne in comentarii și noi întrebam specialistul pentru tine!

Transcrierea interviului

Din seria mit sau realitate, continuăm dezbaterea cu domnul Alexandru Vladimirescu, doctor în biologie, și șeful laboratorului de entomologie medicală la Institutul Cantacuzino. Citim în paginile internetului: căpușele urăsc mirosurile uleiurilor esențiale și al usturoiului. Domnule Vladimirescu, este un mit sau este o realitate?

Da, lor nu le plac micii. Dar, pornind de la această glumă, vreau să vă spun că da, există un adevăr în ceea ce se afirmă. De ce? Multe substanțe, multe plante, în general plantele vii care pot fi cultivate sau ruderale pe marginea drumului, au o serie de substanțe care sunt, într-adevăr, repelente. Când vorbim de uleiuri esențiale, vorbim deja de esență a acelor plante, adică uleiurile lor sunt concentrate prin distilare, în așa fel încât, sigur, au efecte benefice nu numai asupra sănătății umane, dar, în cazul de față, pot să acționeze ca și repelenți, repelenți care nu sunt numai pentru țânțari sau numai pentru căpușe, pot să fie pentru mai multe insecte, respectiv acarieni, pentru că, căpușele sunt acarieni, nu insecte.

Revenind, sigur că studiile sunt foarte numeroase în zona asta pentru că toată lumea vrea să aibă niște repelenți, respectiv niște insecticide vegetale, care să fie funcționale, biodegradabile și care, sigur, să nu facă rău mediului. Și atunci, studiile au fost foarte multe în zona asta și există o pleiadă de plante, respectiv uleiuri esențiale extrase din acestea, cum ar fi cele de oregano, cele de mentă, intră aici o plantă, nim se cheamă. Există o multitudine de produse care sunt bazate pe acest nim. Nimul, prin distilare, produce un extract, un ulei de nim, și acela este înglobat în diverse produse și cosmetice, dar și de uz casnic, așa cum spuneam, de uz pentru repelent. Bun, asta despre uleiuri. Despre usturoi, da, în general, usturoiul sigur că nu este plăcut insectelor în general, dar și căpușelor, că așa cum spuneam, sunt acarieni. Dar sigur că nu ne putem baza pe lucrul ăsta, ba chiar au existat niște studii care s-au făcut pe câini, cărora li s-a administrat usturoi în cantități mai mari în mâncare, în așa fel încât, ideea a fost să scape de căpușe sau să nu mai ia căpușe atunci când merg în parc și, de asemenea, nici purici.

Lucrurile stau foarte diferit la câini comparativ cu oameni, pentru că câinii au un metabolism ușor deosebit față de oameni, iar usturoiul le face rău, ba chiar conduce la anemii severe, afectând globulele roșii, spre deosebire de oameni, la care toleranța este ceva mai mare. Dar în principal da, și usturoiul poate fi folosit, dar nu excesiv. Dar celelalte uleiuri sunt absolut eficiente și se folosesc curent.

Similar Posts